De acum e clar: Jose Mourinho este antrenorul lui Real Madrid. Tehnicianul portughez vrea să fie primul care câștigă titlul în Anglia, Italia și Spania și pentru asta se gândește să completeze lotul „albilor” astfel încât să o depășească pe Barcelona. În acest sens, presa din Spania și Italia a speculat mult pe tema jucătorilor pe care The Special One îi va aduce cu el de la Inter,pe lângă numele lui Milito, Maicon și Snejder apărând acum și o supriză: Samuel Eto’o.
Atacantul nu ar fi o surpriză din punctul de vedere al valorii, evident, ci mai ales luând în considerare perioada petrecută la marea rivală Barcelona, în care a câștigat Liga Campionilor și Titlul de Campioană. Mai mult, Eto’o a avut o satisfacție deosebită când a sărbătorit titlul cu Barca, scandând alături de fani: „Madrid, cabron, saluta el campeon!”(Madrid, ticăloșilor, salutați campioana!), ceea ce i-a adus oprobiul și ura fanilor blanco.
Însă, conform cotidianului madrilen AS, Eto’o nu ar spune nu unei reveniri pe Bernabeu, acolo unde a mai jucat 3 meciuri în anii 2000: „Acum mă gândesc doar la Camerun și Cupa Mondială, ce va fi din vară pe piața transferurilor vom vedea”, a declarat misterios atacantul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER